Forums

Clape.ro :: Forums :: Alte subiecte :: Discutii generale
 
<< Previous thread | Next thread >>
Tradiții, obiceiuri și ritualuri de nuntă la români
Moderators: admin, Robert Craciun, pustiulica, angelitto
Author Post
Cuslea_FM
Wed Aug 14 2013, 10:33PM

Registered Member #10858
Joined: Sat Mar 03 2012, 05:59PM
Posts: 909

Nunta e unul dintre evenimentele marcante ale vieții omului LINK: Click aici ! ...însă, cu mare părere de rău constat că în ultima vreme nunțile contemporane se transformă din ce în ce mai mult în "evenimente mondene" unde să se rupă în figuri cocalarii și pițipoancele, etalându-și care mai de care opulența caracteristică (dar și prostia ../../images/emotes/yahoo/yahoo_heehee.gif ).
Nunțile de azi nu mai au farmecul nunților de altădată, fiindcă s-au pierdut și continuă să se piardă toate acele traditii, obiceiuri și ritualuri, care erau de fapt sarea și piperul nunților tradiționale românești de odinioară.

Tocmai de aceea, vă propun o trecere în revistă a principalelor traditii, obiceiuri și ritualuri general valabile, pe care ulterior să le dezvoltăm puțin prin adăugarea acelor traditii, obiceiuri și ritualuri de nuntă specifice fiecărei zone etno-folclorice în parte:




Pețitul

Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.

Fedeleșul

Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans. 

Bradul

In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii. 

Udatul

Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica. 

Bărbieritul mirelui

Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat. 

Îmbrăcatul/Învoalatul miresei

Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii. 

Hora miresei

Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.

Ruperea turtei

Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice. 

Furatul miresei

Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

Aruncatul buchetului

Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.

Scosul vălului/Dezvelitul miresei

Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.

Schimbul de inele

Se pare ca schimbul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul dar au inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate. 

Tortul de nunta

Romanii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi. 

Vălul miresei

Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. Defapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile "atractive" pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile "aranjate". Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.

Buchetul miresei

In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

Luna de miere

Probabil ca v-ati intrebat de unde vine sintagma "luna de miere" si va gandeati la ceva placut. Lucrurile nu stau tocmai asa. In vechime, barbatii nu prea isi pierdeau timpul facand curte. Cea mai simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus, de a o rapi, mai exact. Pentru asta barbatul avea nevoie de putere si consuma un soi de bautura fermentata intaritoare care continea si miere. Dupa ce o aducea acasa, daca barbatul putea impiedica fuga miresei timp de un ciclu lunar, atunci casatoria era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se credea ca are efect linistitor asupra femeilor si ca le vor face sa ramane docile. (Sper ca nunta dvs. a fost sau va fi liber consimtita. n.a.)

Veșmintele de nuntă

In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.

Jartiera

Exista mai multe origini ale acestui obicei. In societatea antica evreiasca fidelitatea era simbolizata de o panglica albastra pe care o purta mireasa in ziua nuntii. Mai tarziu, in Anglia a devenit foarte raspandit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. Dupa ce mirii intrau in camera nuptiala, unii invitati se strecurau inauntru cu intentia de a sterpeli ciorapii miresei. Cuplu "suparat" de intruziune arunca cu ciorapii, iar invitatii incercau sa ii arunce inapoi, deoarece se credea ca cine va fi cel mai aproape de a lovi nasul miresei va fi urmatorul care se va casatori.
Alte izvoare indica credinta barbatilor ca ar avea succes in dragoste daca reusesc sa fure ciorapul miresei. Cum erau multi tineri dornici da a pune mana pe un astfel de trofeu, uneori se produceau busculade si incaierari si unele mirese se alegeau cu hainele sfasiate in timpul petrecerii. Pentru ca nunta sa nu fie perturbata, s-a adoptat sistemul ca mireasa sa arunce de buna voie ciorapul in timpul petrecerii. Cu toate acestea, in asteptarea acestui moment, barbatii se cam imbatau si deveneau nerabdatori, chiar agresivi si incercau sa obtina cu forta mai devreme mult ravnitul ciorap. Era nevoie ca mirele sa intervina, ca mireasa sa nu fie literalmente dezbracata de multimea incinsa si astfel a aparut obiceiul ca mirele sa scoata ciorapul miresei. Mai tarziu, scoaterea ciorapului a fost inlocuita cu scoaterea jartierei.

[ Edited Thu Aug 15 2013, 01:45PM ]


Back to top
Cuslea_FM
Wed Aug 14 2013, 10:42PM

Registered Member #10858
Joined: Sat Mar 03 2012, 05:59PM
Posts: 909

Mie, cel mai mult îmi place "fu...( ../../images/emotes/yahoo/yahoo_whistling.gif )...ratul miresei" LINK: Click aici !

Acum, lăsând gluma la o parte, la nunțile tradiționale oșenești îmi plac în mod deosebit acele strigături (care uneori au și o oarecare tentă satirică la adresa mirilor, socrilor sau nașilor):

LINK: Click aici !
LINK: Click aici !
LINK: Click aici !

[ Edited Thu Aug 15 2013, 12:29PM ]


Back to top
Cuslea_FM
Thu Aug 15 2013, 12:17PM

Registered Member #10858
Joined: Sat Mar 03 2012, 05:59PM
Posts: 909

Propun tuturor cunoscătorilor să-mi dea o mână de ajutor în a exemplifica piesele care se cântă la tradițiile, obiceiurile și ritualurile specifice nunților tradiționale românești ...iată câteva dintre aceste piese:

O colecție de piese specifice tradițiilor, obiceiurilor și ritualurilor de nuntă la români LINK: Click aici !

Pețitul LINK: Click aici !

Cantecul bradului LINK: Click aici !

Udatul LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Bărbieritul mirelui LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Îmbrăcatul/Învoalatul miresei LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Luatul miresei LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Perinița LINK: Click aici !

Hora miresei LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Datul colacului la soacră LINK: Click aici !

Scosul vălului/Dezvelitul miresei LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

De cântat la găină LINK: Click aici ! & LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

Datul cămeșii la mire LINK: Click aici !

Marsul LINK: Click aici ! & LINK: Click aici !

[ Edited Thu Aug 15 2013, 01:38PM ]


Back to top
tudoricavl
Thu Aug 15 2013, 01:54PM

Registered Member #10715
Joined: Thu Jan 05 2012, 05:25PM
Posts: 252
Frumos subiectul, felicitari Cuslea_FM, ce vremuri, te duce cu gandul inapoi si traiesti exact cum spunea cineca: Omul treieste cu amintirea si cu speranta.In ziua de azi s-a pierdut si se pierde din traditii, SARACIA asta ......Fedelesi, brad, Doamne.... Felicitari inca odata si multa Sanatate !!!!!frumoase timpuri.........

Back to top
Cuslea_FM
Thu Aug 15 2013, 02:53PM

Registered Member #10858
Joined: Sat Mar 03 2012, 05:59PM
Posts: 909

Mulțam' de aprecieri Tudorică ...și cu această ocazie adresez din nou cunoscătorilor rugămintea de a-mi da o mână de ajutor în a exemplifica piesele care se cântă la tradițiile, obiceiurile și ritualurile specifice nunților tradiționale românești !!!

[ Edited Thu Aug 15 2013, 06:41PM ]


Back to top
 

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by Clape.ro

! În atenţia noilor înregistraţi pe site!


Comentarii noi


[download] ABXoct2024pa2xFolc. Posted by Mihai13 on 28 Nov : 09:04
<adita>Pt PA 1000 este complet aici:LINK: Click aici !Facut tot cu conversie de la miki67la care am adaugat globalul AD si sigur nu are nici o eroare.L-am luat la mana ton cu to [more ...]


[download] ABXoct2024pa2xFolc. Posted by tomyy29 on 27 Nov : 20:06
mersi,mi a placut mult setul acesta pt.pa2,dar nu mai suna ca cel vechi .....ABX FEB PA2X FOLC,nu este acelasi?


[download] ABXoct2024pa2xFolc. Posted by adita on 27 Nov : 12:41
Pentru pa 1000 se poate,te rog?


[download] ABXoct2024pa2xFolc. Posted by miki67 on 26 Nov : 20:20
Cu plăcere băieți! Dacă sunt ceva probleme, nu ezitați să îmi aduceți la cunoștință. Voi incerca sa remediez.Sănătate!


[download] ABXoct2024pa2xFolc. Posted by alex-lx on 25 Nov : 14:24
Si de la mine un multumesc. 👍




Îţi place siteul ? Susţine acest site: adăugă codul de mai jos pe siteul tău.
Clape.ro



Evangelos Odysseus Papathanassiou - Vangelis (29 martie 1943 - 17 mai 2022)
"Cu cât ai mai mult succes, cu atât devii mai mult un produs al ceva care generează bani."



FB
Siteul Muzicantilor


Mobile Theme Setări confidenţialitate

Sitemap